La câteva zile de la sosirea în Austria, dinamoviștii au avut și primele motive de bucurie. Asta după ce au aflat că li s-au virat direct pe carduri câte două salarii din restanțele acumulate. Surpriza a venit de la „donator”: Dragoș Săvulescu, cel care tocmai a fost înfierat de Borcea pe motiv că nu prea dă bani la club.
Criticat la scenă deschisă de Cristi Borcea, la Sport.ro, Dragoș Săvulescu a răspuns mai întâi elegant, după care a trecut la fapte. Fix în aceeași zi în care președintele executiv îl facea praf, Săvulescu tocmai achita salariile jucătorilor. Care, în unele cazuri, sunt restante până în luna februarie, media de întârzieri fiind luna aprilie. Starea de lucruri a fost considerată de către președintele delegat al clubului o problemă majoră, în contextul în care echipa plecase în cantonament fără să fie plătită.
De aceea, Săvulescu a achitat de unul singur câte două salarii din cele restante, considerând acțiunea un ajutor serios dat antrenorului Liviu Ciobotariu în munca de motivare a lotului de jucători. Costul? 250.000 de euro, iar Săvulescu devine primul dintre cei trei acționari ai lui Dinamo care scoate cardul în acest sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER